Add to Book Shelf
Flag as Inappropriate
Email this Book

Distincția dintre falsificare și respingere în problema demarcației la Karl Popper

By Sfetcu, Nicolae

Click here to view

Book Id: WPLBN0100301883
Format Type: PDF eBook:
File Size: 0.1 MB
Reproduction Date: 6/3/2018

Title: Distincția dintre falsificare și respingere în problema demarcației la Karl Popper  
Author: Sfetcu, Nicolae
Volume:
Language: Moldovan
Subject: Non Fiction, Philosophy, science
Collections: Authors Community, Philosophy
Historic
Publication Date:
2018
Publisher: MultiMedia Publishing
Member Page: Nicolae Sfetcu

Citation

APA MLA Chicago

Sfetcu, B. N. (2018). Distincția dintre falsificare și respingere în problema demarcației la Karl Popper. Retrieved from http://gutenberg.cc/


Description
În ciuda criticilor teoriei falsificabilității propuse de Karl Popper pentru demarcarea între știință și ne-știință, în principal pseudoștiință, acest criteriu este încă foarte util, și perfect valabil după perfecționarea lui de către Popper și adepții lui. Mai mult, chiar și în versiunea sa inițială, considerată de Lakatos ca ”dogmatică”, Popper nu a afirmat că această metodologie este un criteriu absolut de demarcare: un singur contra-exemplu nu este suficient pentru a falsifica o teorie; mai mult, o teorie poate fi salvată în mod legitim de falsificare prin introducerea unei ipoteze auxiliare. În comparație cu teoria lui Kuhn a revoluțiilor, de care el însuși s-a dezis ulterior transformând-o într-o teorie a ”micro-revoluțiilor”, consider că metodologia de demarcare a lui Popper, împreună cu dezvoltarea ulterioară propusă de acesta, inclusiv coroborarea și verosimilitudinea, deși imperfectă, nu numai că este valabilă și azi, dar este încă cea mai bună metodologie de demarcare. Pentru argumentare, m-am folosit de principalele lucrări ale lui Popper care tratează această problemă, și a principalilor săi critici și susținători. După o scurtă prezentare a lui Karl Popper, și o introducere în problema demarcației și metodologia falsificabilității, trec în revistă principalele critici aduse și argumentele susținătorilor săi, accentuând pe ideea că Popper nu a pus niciodată semnul egalității între falsificare și respingere. În final prezint propriile concluziile în această problemă.

Summary
În ciuda criticilor teoriei falsificabilității propuse de Karl Popper pentru demarcarea între știință și ne-știință, în principal pseudoștiință, acest criteriu este încă foarte util, și perfect valabil după perfecționarea lui de către Popper și adepții lui. Mai mult, chiar și în versiunea sa inițială, considerată de Lakatos ca ”dogmatică”, Popper nu a afirmat că această metodologie este un criteriu absolut de demarcare: un singur contra-exemplu nu este suficient pentru a falsifica o teorie; mai mult, o teorie poate fi salvată în mod legitim de falsificare prin introducerea unei ipoteze auxiliare. În comparație cu teoria lui Kuhn a revoluțiilor, de care el însuși s-a dezis ulterior transformând-o într-o teorie a ”micro-revoluțiilor”, consider că metodologia de demarcare a lui Popper, împreună cu dezvoltarea ulterioară propusă de acesta, inclusiv coroborarea și verosimilitudinea, deși imperfectă, nu numai că este valabilă și azi, dar este încă cea mai bună metodologie de demarcare. Pentru argumentare, m-am folosit de principalele lucrări ale lui Popper care tratează această problemă, și a principalilor săi critici și susținători. După o scurtă prezentare a lui Karl Popper, și o introducere în problema demarcației și metodologia falsificabilității, trec în revistă principalele critici aduse și argumentele susținătorilor săi, accentuând pe ideea că Popper nu a pus niciodată semnul egalității între falsificare și respingere. În final prezint propriile concluziile în această problemă.

Excerpt
Autorii la care apelez în argumentația mea au încercat să clarifice aspectele legate de acțiunea la distanță și implicarea lui Dumnezeu pe baza unor investigații textuale în principal din Mathematical Principles of Natural Philosophy (prima ediție apărând în 1687), (Newton 1999b) corespondența lui Newton cu Richard Bentley (1692/93), (Bentley 1693) și Interogările pe care Newton le-a introdus la sfârșitul cărții Optica în primele trei ediții (între 1704 și 1721). (Newton 1952) Andrew Janiak, în ”Newton as philosopher”, (Janiak 2008) a considerat că Newton a negat că gravitația ar putea fi esențială pentru materie, a respins acțiunea directă la distanță și, de asemenea, a respins ideea unei substanțe materiale. Dar Newton era de acord, în opinia lui Janiak, cu un eter imaterial, pe care a considerat că Newton îl identifică cu chiar Dumnezeu: ”Newton crede în mod evident că Dumnezeu ar putea fi chiar ”mediul imaterial" care stă la baza tuturor interacțiunilor gravitaționale dintre corpurile materiale” (Janiak 2008, 39). Steffen Ducheyne, în ”Newton on Action at a Distance”, (Ducheyne 2011) a considerat că Newton nu a acceptat niciodată o acțiune directă la distanță, doar o intervenție materială sau prin intermediul unei substanțe imateriale. Hylarie Kochiras, în ”Gravity and Newton’s substance counting problem”, (Kochiras 2009) a argumentat că Newton era înclinat să respingă acțiunea directă la distanță, acordând prioritate ipotezei unui mediu imaterial. Dar, în momentele sale speculative, Newton a oscilat între acceptarea și respingerea acțiunii directe la distanță. Newton, conform lui Kochiras, susține că Dumnezeu este omniprezent virtual, forța/agentul trebuie să subziste în substanță, și Dumnezeu este omniprezent în mod substanțial, rezultând că există o premisă ascunsă, principiul acțiunii locale. Eric Schliesser, în ”Newton’s substance monism, distant action, and the nature of Newton’s Empiricism”, (Schliesser 2011) a susținut că Newton nu refuză categoric ideea ca materia să fie activă, și deci că a acceptat posibilitatea unei acțiuni directe la distanță. Newton afirmă omniprezența virtuală a lui Dumnezeu în plus față de omniprezența sa substanțială. John Henry, în Gravity and De gravitatione: The Development of Newton’s Ideas on Action at a Distance”, (Henry 2011) a susținut de asemenea că acțiunea directă la distanță nu a fost de neconceput pentru Newton, respingând ideea că gravitatea poate fi explicată prin materie subtilă, acceptând ideea unui Dumnezeu omnipotent, și respingând atracția epicuriană. În opinia mea, pe care voi încerca să o argumentez în ordinea cronologică a lucrărilor lui Newton, acesta a refuzat categoric acțiunea directă ca proprietate intrinsecă a corpurilor, și acțiunea la distanță mediată printr-un eter material. În ceea ce privește celelalte două tipuri de acțiune, directă prin intervenție divină și mediată printr-un mediu imaterial, Newton a oscilat între aceste două posibilități, declarând în mai multe rânduri că nu cunoaște cauza exactă a gravitației, dar în amândouă cazuri a implicat pe Dumnezeu, în mod direct în acțiunea directă, și ca fiind cauza primară (mediul/eterul imaterial fiind cauza secundară) în acțiunea prin intermediul unui eter imaterial. Însă, întrucât o recunoaștere a acțiunii directe la distanță ar fi putut da oarecare credit celor care credeau că gravitația poate fi esențială pentru materie, și în consecință ateismului, Newton nu a recunoscut niciodată în mod deschis acceptarea posibilității unei astfel de idei (dar nici nu a negat niciodată în mod direct această posibilitate). Spre finele vieții, Newton a înclinat mai mult spre o acțiune la distanță mediată de un eter imaterial, căutând o explicație fenomenologică în acest sens.

Table of Contents
Abstract Introducere 1 Problema demarcației 2 Pseudoștiința 3 Falsificabilitatea 4 Falsificare și respingere 5 Extinderea falsificabilității 6 Critici ale falsificabilității 7 Susțineri ale falsificabilității 8 Tendința actuală Concluzii Bibliografie    Bibliografie primară    Bibliografie secundară

 
 



Copyright © World Library Foundation. All rights reserved. eBooks from Project Gutenberg are sponsored by the World Library Foundation,
a 501c(4) Member's Support Non-Profit Organization, and is NOT affiliated with any governmental agency or department.