• Infinite Science
    Author's photo GeneralInfo
 
  • Cover Image

Frate cu meridianele și paralele. Eight Volume

By: by Florentin Smarandache

Volumul cuprinde călătoriile autorului în perioada 2013-2014 în Arizona şi New Mexico (Statele Unite ale Americii), la conferinţe ştiinţifice în Madrid şi Salamanca (Spania), iar apoi la familie, prieteni şi colaboratori din România. O addenda fotografică completează jurnalul. The volume includes the author's travels in 2013-2014 in Arizona and New Mexico (United States of America), at scientific conferences in Madrid and Salamanca (Spain), and then with family, frien...

Read More
  • Cover Image

Frate cu meridianele și paralele. Seventh Volume

By: by Florentin Smarandache

Volumul cuprinde călătoriile autorului în perioada 2011-2013 la Bucureşti pentru a primi Premiul „Traian Vuia” al Academiei Române, apoi la o conferinţă în Columbus (Ohio), mini-excursii în deşertul din Arizona şi New Mexico, relatarea teribilului său accident de maşină pe autostradă în care putea să-şi piardă viaţa, apoi în România cu o delegaţie de profesori chinezi, şi la conferinţele internaţionale din Istanbul şi Beijing. Addenda fotografică dă culoare acestei carţi...

Read More
  • Cover Image

Din Amazonia în Pampas. Fotojurnal instantaneu din Brazilia și Arg...

By: by Florentin Smarandache

Fotojurnalul instantaneu “Din Amazonia în Pampas” relatează o excursie culturală pe ruta: Manaus – Rio de Janeiro – Sao Paolo – Cascadele Iguassu, Sao Paolo – Buenos Aires. “Să iau pulsul vieţii. Să intru în vorbă cu omul obişnuit. Să bat trotuarele ori să stau la o terasă privind trecătorii. Turismul ca un modus vivendi. Ca o adaptare continuă. Ca o aventură culturală. - Cum a fost vacanţa? M-a întrebat un prieten. - Prea scurtă!” (Florentin Smarandache)

Read More
  • Cover Image

Cititorind. Balmeş. α-Lecturi instante

By: by Florentin Smarandache

Un nou jurnal de lecturi instante, intenţional expeditive, marca Florentin Smarandache: acelaşi mozaic de notiţe la prima mână, fără adnotări, fără intervenţii personale sau personalizate, fără judecăţi de valoare asupra lecturilor, fără trimiteri sau analogii savante sau savantlâceşti. La foc de mitralieră, Florentin Smarandache conspectează un braţ de cărţi şi o căciulă de website-uri de conţinut variat şi, cum altfel?!, paradoxal/paradoxist. Cărţi de specialitate se a...

Read More
  • Cover Image

Cititorind. Hic et nunc. α-Lecturi instante

By: by Florentin Smarandache

Lecturile ecletice propuse în acest jurnal de lecturi vorbesc, inevitabil, şi despre realizatorul selecţiei, profesorul Florentin Smarandache. Într-o lume academică în care libertatea de expresie are încă suficiente îngrădiri, într-o lume academică încă marcată de un discurs ex cathedra, care persiflează lecturi non-academice sau viziunile alternative, profesorul pare a zeflemisi (şi nu ar fi prima dată): nihil novi nisi commune consensu, unde consensul este deţinut (car...

Read More
  • Cover Image

Cititorind. Nousectomy. α-Lecturi instante

By: by Florentin Smarandache

Acest jurnal de lecturi cuprinde notițe mai vechi și mai noi, în română și în engleză. Prima parte antologhează idei din patru autori, ordonați cronologic. Sunt gândurile directe ale acestora, transcrise instant, fără adaosuri subiective. Partea a doua conține notații indirecte pe marginea unor texte publicistice (unele din anii 80 ai secolului trecut, altele transgresând timpurile în căutarea de paradoxuri), sau mărunte comentarii despre câțiva autori. Partea a treia su...

Read More
  • Cover Image

Readup Buildup. Thync. Instant α-readings

By: by Florentin Smarandache

Thync is the third volume of α-instant readings put up by Florentin Smarandache. Although the style of the reading logs is uniform in the three volumes so far (rough and ready, kernel-extracting, absence of any secondary remarks, and thus masking the author-summarizator), this one address only technical issues from two topics of interest for the author (information fusion / data mining), unlike in previous eclectic books. Notes are taken directly from the source language...

Read More
  • Cover Image

Cititorind. Poezie română. Însemnări într-un caiet literar din 19...

By: by Florentin Smarandache

This instant reading diary reproduces notes about some Romanian poets and their poetry, from a notebook of literary notes from the adolescence of the recorder (1979). Acest jurnal de lecturi instante reproduce notițe despre câțiva poeți români și poezia lor, dintr-un caiet de însemnări literare din adolescența consemnatorului (1979). Post-restant, autorul le recuperează azi, împreună cu notițe din aceeași vreme pe marginea unui eseu al criticului Aurel Martin, care se...

Read More
  • Cover Image

Cititorind. Publicații românești dinainte de Revoluție. Însemnări ...

By: by Florentin Smarandache

Acest nou volum de cititoriri (al șaselea) este un jurnal de lecturi instante compilat din câteva caiete de însemnări din adolescența consemnatorului; caietele datează din anii 1979-1982, când relativa deschidere culturală a anilor 70 își dădea ultima suflare. Publicațiile listate sunt, în marea lor majoritate, reviste de cultură, și o simplă răsfoire a numelor care publicau în aceste gazete are darul de a aminti că, în acele vremuri tulburi, românii au încercat să rezis...

Read More
  • Cover Image

Cititorind. Frânturi de decepție în literatură și viață. α-Lecturi...

By: by Florentin Smarandache

A șaptea plachetă din seria smarandacheană de cititoriri (lecturi instante) abordează universul decepției din două perspective: o dată, prin ochii unor scriitori ilustrativi (Virginia Woolf, Franz Kafka, René Char, Emil Cioran, Constantin Țoiu, Ileana Vulpescu, Mihai Sin – așezați în ordine cronologică), iar apoi, prin surprinderea introspectivă, autobiografică a unei perioade deceptive (anul 1980 în România comunistă, cu gânduri împărtășite doar hârtiei, cu revolte și r...

Read More
  • Cover Image

Nidus Idearum. Scilogs, VII: superluminal physics

By: by Florentin Smarandache

In this seventh book of scilogs collected from Smarandache’s nest of ideas, one may find new and old questions and solutions, referring to different scientific topics – email messages to research colleagues, or replies, notes about authors, articles, or books, so on. It is a blog-book, mostly with extracts from email correspondences with many scientists around the world, especially on fuzzy and neutrosophic theories and their applications - in the aim that these idea...

Read More
  • Cover Image

Nidus Idearum. Scilogs, VI: annotations on neutrosophy

By: by Florentin Smarandache

In this sixth book of scilogs collected from my nest of ideas, one may find new and old questions and solutions, referring to topics on Neutrosophy – email messages to research colleagues, or replies, notes about authors, articles, or books, and so on. Exchanging ideas with: A.A.A. Agboola, Muhamed Akram, Mohamed Abdel-Basset, Slim Belhaiza, Hashem Bordbar, Sisalah Bouzina, Said Broumi, Kajal Chatterjee, Emenia Cera, Vic Christianto, Mihaela Colhon, B. Davvaz, Luu Qu...

Read More
  • Cover Image

Nidus Idearum. Scilogs, V: joining the dots

By: by Florentin Smarandache

In this fifth book of scilogs collected from my nest of ideas, one may find new and old questions and solutions, referring mostly to topics on Neutrosophy – email messages to research colleagues, or replies, notes about authors, articles, or books, so on. Exchanging ideas with: Mohamed Abdel-Basset, Akeem Adesina A. Agboola, Yaman Akbulut, Anas Al-Masarwah, Mohammed A. Alshumrani, Saima Anis, Şule Bayazit Bedirhanoğlu, Said Broumi, Robert Neil Boyd, Vic Christianto, ...

Read More
  • Cover Image

Nidus Idearum. Scilogs, IV: vinculum vinculorum

By: by Florentin Smarandache

In this fourth book of scilogs collected from my nest of ideas, one may find new and old questions and solutions, referring mostly to topics on Neutrosophy – email messages to research colleagues, or replies, notes about authors, articles, or books, so on. Exchanging ideas with: Mohamed Abdel-Basset, Akeem Adesina A. Agboola, Mumtaz Ali, Saima Anis, Octavian Blaga, Arsham Borumand Saeid, Said Broumi, Stephen Buggie, Victor Chang, Vic Christianto, Mihaela Colhon, Cuờn...

Read More
  • Cover Image

Nidus idearum. Scilogs, III: Viva la Neutrosophia!

By: by Florentin Smarandache

In this third book of scilogs collected from Smarandache’s nest of ideas, one may find new and old questions and solutions, referring to topics on Neutrosophy – email messages to research colleagues, or replies, notes about authors, articles, or books, so on. Exchanging ideas with A. A. A. Agboola, Swati Aggarwal, Mumtaz Ali, Young Bae Jun, E. Barrenechea, Kanika Bhutani, Sisalah Bouzina, Said Broumi, Cuong Bui Cong, H. Bustince, Emenia Cera, Victor Christianto, Luu ...

Read More
  • Cover Image

Nidus idearum. Scilogs, II: de rerum consectatione

By: by Florentin Smarandache

In this second book of scilogs collected from Smarandache’s nest of ideas, one may find new and old questions and solutions, some of them already put at work, others dead or waiting, referring to many topics in different fields of research – email messages to research colleagues, or replies, notes about authors, articles, or books, so on – in an eager pursuit (consectatio) for meanings, reasons, and purports of (scientific) things (res). Exchanging ideas with Valentin...

I called the jottings herein scilogs (truncations of the words scientific, and gr. Λόγος – appealing rather to its original meanings "ground", "opinion", "expectation"), combining the welly of both science and informal (via internet) talks (in English, French, and Romanian).

Read More
  • Cover Image

Nidus idearum. Scilogs, I: De neutrosophia

By: by Florentin Smarandache

In this first books of scilogs collected from Smarandache’s nest of ideas, one may find new and old questions and solutions, some of them already put at work, others dead or waiting, referring to neutrosophy – email messages to research colleagues, or replies, notes about authors, articles or books, so on. Exchanging ideas with A.A.A. Agboola, Mumtaz Ali, Said Broumi, Clifford Chafin, Victor Christianto, Chris Cornelis, Emil Dinga, Hojjatollah Farahani, Alex Gal, Temu...

My lab[oratory] is a virtual facility with non-controlled conditions in which I mostly perform scientific meditation and chats: a nest of ideas (nidus idearum, in Latin).

Read More
  • Cover Image

Contraziceri şi deziceri. Meridian româno-român peste ocean. Ediţi...

By: by Florentin Smarandache; Eugen Evu

Acest volum se vrea a fi un volum de texte încrucişate, ca meandrele şoselelor. Idei ȋn răspăr, metafore pe dos, mii de draci încrucişati! Ziceri și neziceri, contraziceri, preziceri, antiziceri, extraziceri, ba chiar preziceri, metafore și antimetafore, pagini de jurnal, deturnări de sensuri, observaţii, aserţiuni, vorbe şoade, mahalagisme, culegeri din folclor, monologuri şi antimonologuri… This volume is meant to be a volume of cross-texts, like the twists and turn...

Read More
  • Cover Image

sin(a)cronice

By: by Florentin Smarandache

“Treptat, din cauza vieţii zbuciumate, a întorsăturilor vremii, a nesiguranţei permanente în care trăiam… eu mă retrăgeam din literatură către matematica aplicată… Nu aveam încotro. Supravieţuirea fizică mai ales, dar şi psihică, îmi impuneau aplecarea către ştiinţă… Cu timpul mă depărtam, aşadar, de creaţia literară… sau, mai degrabă, combinam literarul cu ştiinţificul prin jurnalele-mi ce relatau conferinţele internaţionale unde prezentam diverse lucrări sau tutoriale...

Read More
  • Cover Image

Popasuri scriitoricești pe Olt și Olteț, II. Volum antologic

By: by Florentin Smarandache, Editor

Popasuri scriitoriceşti is an anthological series dedicated to writers who were born in the geographical area of Olt, are or have been living in this area or have other connections with the rivers Olt and Olteț, birthplaces of the anthologist. This third book dedicated to Oltenian writers comes after a first volume of almost 300 pages, with over 20 anthologized and biographed authors, plus brief notes about a series of other writers, published in 2013, and a second volum...

Read More
 
10
|
11
|
12
|
13
|
14
Records: 221 - 240 of 382 - Pages: 


Copyright © World Library Foundation. All rights reserved. eBooks from Project Gutenberg are sponsored by the World Library Foundation,
a 501c(4) Member's Support Non-Profit Organization, and is NOT affiliated with any governmental agency or department.