Teorii cauzale ale referinței pentru nume proprii

By Sfetcu, Nicolae

Book Id: WPLBN0100302052
Format Type: PDF eBook:
File Size: 0.1 MB
Reproduction Date: 7/7/2019

Title:	Teorii cauzale ale referinței pentru nume proprii
Author:	Sfetcu, Nicolae
Volume:
Language:	Moldovan
Subject:	Non Fiction, Philosophy, reference
Collections:	Authors Community, Philosophy
Historic Publication Date:	2019
Publisher:	Multimedia SRL

Member Page:	Nicolae Sfetcu
Citation APA MLA Chicago Sfetcu, B. N., & Sfetcu, N. (2019). Teorii cauzale ale referinței pentru nume proprii. Retrieved from http://gutenberg.cc/

Description
Evidențierea și compararea principalelor teorii cauzale ale referinței pentru nume proprii, și propunerea unei noi abordări pe baza analogiei lanțului cauzal al referinței cu lanțul de blocuri din tehnologia blockchain și teoria narativă a lui Paul Ricœur. După o scurtă Introducere în care trec în revistă tipurile de propoziții din conceptul de lumi posibile, și o prezentare generală a teoriei în Teoria cauzală a referinței, prezint teoria cauzală inițială a referinței propusă de Saul Kripke, apoi două teorii cauzale hibride dezvoltate de Gareth Evans și Michael Devitt. În secțiunea Blockchain și arborele cauzal al referinței prezint ideea dezvoltării unei noi teorii cauzale a referinței pentru nume proprii printr-un arbore cauzal al referinței. În Concluzii vorbesc despre dezvoltarea ulterioară a modurilor în care termenii referențiali s-ar putea referi la anumite obiecte și indivizi, principalele critici ale teoriilor cauzale, și sugestii de dezvoltare pe viitor. DOI: 10.13140/RG.2.2.23906.89289

Summary
Evidențierea și compararea principalelor teorii cauzale ale referinței pentru nume proprii, și propunerea unei noi abordări pe baza analogiei lanțului cauzal al referinței cu lanțul de blocuri din tehnologia blockchain și teoria narativă a lui Paul Ricœur. După o scurtă Introducere în care trec în revistă tipurile de propoziții din conceptul de lumi posibile, și o prezentare generală a teoriei în Teoria cauzală a referinței, prezint teoria cauzală inițială a referinței propusă de Saul Kripke, apoi două teorii cauzale hibride dezvoltate de Gareth Evans și Michael Devitt. În secțiunea Blockchain și arborele cauzal al referinței prezint ideea dezvoltării unei noi teorii cauzale a referinței pentru nume proprii printr-un arbore cauzal al referinței. În Concluzii vorbesc despre dezvoltarea ulterioară a modurilor în care termenii referențiali s-ar putea referi la anumite obiecte și indivizi, principalele critici ale teoriilor cauzale, și sugestii de dezvoltare pe viitor. DOI: 10.13140/RG.2.2.23906.89289

Excerpt
John Stuart Mill a susținut că numele pot fi împărțite în două tipuri: conotative și non-conotative. Numele proprii sunt singurele nume de obiecte care nu sunt conotative și nu au, în mod strict, nicio semnificație. (Mill 1882) John Searle susține că fiecare nume propriu este asociat cu un set de descrieri care determină referința. Astfel, numele denotează indirect. (John R. Searle 1958) Saul Kripke critică viziunea fregeană susținută de Searle, argumentând că numele sunt direct corelate cu nominatul lor, iar numele proprii sunt designatori rigizi asigurând același individ în orice lume posibilă. Kripke extinde această idee și pentru tipuri naturale de lucruri: uman, câine, aur, apă, care nu ar fi descriptive, ci direct denotative. (S. Kripke 1980) Hilary Putnam a ajuns, ulterior, la aceeași concluzie. (Putnam 1973) Gareth Evans prezintă propria sa viziune, în care distinge două tipuri de teorii descriptive: o teorie despre ceea ce un vorbitor denotă printr-un nume și o teorie despre ceea ce denotă un nume în sine. (Evans and Altham 1973) Ulterior, Searle revine apărându-se împotriva criticilor lui Kripke, introducând conceptele de "conținut intenționat" și ”stare intenționată”. În definițiile și argumentațiile lor, filosofii s-au folosit de conceptul de lumi posibile, cu lumea reală ca una dintre multele lumi posibile. Fiecare declarație este fie adevărată, fie falsă, în orice lume posibilă. Avem, astfel, propoziții adevărate (cele care sunt adevărate în lumea reală), false (care sunt false în lumea reală), posibile (cele care sunt adevărate în cel puțin o lume posibilă), imposibile (sau, în mod necesar propoziții false, cele care nu sunt adevărate în nicio lume posibilă), necesar adevărate (cele care sunt adevărate în toate lumile posibile) și contingente (cele care sunt adevărate în unele lumi posibile și false în altele). Saul Kripke a introdus pentru prima dată o semantică a logicii modale, în care o afirmație posibilă este adevărată în cel puțin o lume posibilă, iar o afirmație necesară este adevărată în toate lumile posibile.

Table of Contents
Abstract Introducere 1. Teoria cauzală a referinței 2. Saul Kripke 3. Gareth Evans 4. Michael Devitt 5. Blockchain și arborele cauzal al referinței Concluzii Bibliografie